marți, martie 22, 2011
Exerciţii de protecţie la Ghergheşti
În această perioadă, cadrele Inspecţiei de Prevenire ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” Vaslui desfăşoară activităţi de îndrumare, sprijin şi control în domeniul situaţiilor de urgenţă (atât pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor, cât şi protecţie civilă) în comunele judeţului.
Marţi, 22 martie , în localităţile Iana şi Ghergheşti au fost planificate şi s-au desfăşurat exerciţii de protecţie şi intervenţie ca urmare a producerii unui cutremur de mare intensitate. Scopul acestor activităţi a fost însuşirea unor cunoştinţe specifice şi perfecţionarea deprinderilor membrilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Operativ cu activitate temporară şi a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, de a realiza intervenţia oportună, cu resursele locale puse la dispoziţie şi de a aplica măsuri de protecţie şi salvare a oamenilor, animalelor şi bunurilor.
„Aceste exerciţii sunt un bun prilej pentru a verifica activitatea şi răspunsul membrilor CLSU în situaţii de urgenţă, funcţionarea mijloacelor de comunicare, de înştiinţare / alarmare şi viabilitatea acestor sisteme, conducerea şi coordonarea intervenţiilor pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor, întocmirea documentelor şi transmiterea / recepţionarea acestora, stabilirea măsurilor concrete pentru populaţie”, ne-a declarat Alina Poiană, purtător de cuvânt la ISU Vaslui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu